Privind către sine

Jurnal. 29 iulie 2018

  • În fiecare din noi e ascunsă dorința de a ne întoarce în paradisul pierdut. Adânc în noi e imaginea raiului pe pământ pe care l-am pierdut prin strămoșii noștri, și pe care în secret ne dorim să îl recăpătăm. În fiecare din noi stă dorința neconștientizată a lui Adam de a se întoarce în paradisul pierdut.
  • Nu ni se arată Adevărul pentru că nu l-am putea suporta. Mințile noastre umane nu sunt pregătite pentru a cuprinde și a înțelege ceea ce li s-ar arăta.
  • Ne ținem la distanță de Adevăr pentru că suntem prea orgolioși și prea mândri să ne cerem iertare și în același timp ne simțim prea vinovați ca să cerem iertare că am pierdut paradisul. Nici măcar nu conștientizăm asta. E o rană adâncă în noi ce vine prin Adam și noi nici măcar habar n-avem.
  • Ne este prea teamă să înțelegem și să vedem și să acceptăm că ceea ce numim Dumnezeu este totul și orice. Ne este frică să îl simțim pe Dumnezeu, cel adevărat, în măreția a tot ceea ce există și tot ceea ce nu există, în tot ceea ce e creat și în tot ceea ce e necreat.
    Ne închinăm la dumnezei mici și ne temem de tot ce ne înconjoară.
    Ne este enorm de frică să stăm drepți în întuneric și să privim ceea ce pare că vine spre noi.
    E copleșitor și înspăimântător totodată.

Cine poate ști ce Este cu adevărat? Cine poate cunoaște Adevărul? Mintea ne oferă răspunsurile minții. Explicațiile nu au nicio legătură cu Ceea ce Este și Nu Este. Se pare că suntem incapabili să percepem măreția din care facem parte, cu adevărat.

Spune-ți părerea

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.