Povestea

This post is also available in: enEngleză

Din aprilie 1981 sunt aici. Nu mi-e clar inca cine sunt si de ce am venit aici.

Pot doar sa va fac o lista a evenimentelor principale din viata mea, desi am senzatia ca unde am locuit si ce am studiat, sau ce rezultate am avut, nu e chiar atat de important.

Partea interesanta a inceput in 2011, cand am nascut. Si apoi in 2013, cand am luat contact cu Reiki. De atunci, incet-incet, viata mea s-a schimbat enorm.

La 14 ani, cand am plecat din satul natal pentru a studia la oras, mi-am jurat ca nu ma voi mai intoarce vreodata la tara, sa ma spal la lighean si sa merg la wc in fundul gradinii in miez de iarna. Dupa facultate am plecat la Bucuresti, sa fac un master, unde m-am si angajat, m-am casatorit si am trait 11 ani. Aveam nevoie de socializare, cultura citadina, confort si… bani. Am trecut prin diverse meserii, de la designer floral sau redactor de revista tv la agent call-center sau asistenta intr-o banca. Primele mi-au placut, dar au fost prost platite. Urmatoarele aproape ca m-au costat sufletul.

De la inceputul lui 2013 schimbari majore au inceput sa se petreaca in mine. Mai intai, nu am mai putut manca nici o bucatica de carne. Eu, carnivora. Eu, infometata care suferise tot timpul liceului din cauza mancarii proaste. Eu care nu puteam tine post niciodata. Acum dintr-o data ma simteam ca un canibal privind la pulpele de pui, cefele de porc si alte preparate apetisante din carne si mi s-a facut greata. De atunci am inceput sa ma interesez de preparatele raw-vegane si sa ma informez despre seminte, cereale si alte alimente care pana atunci imi erau total necunoscute.

Cateva luni bune nu am putut sa mai pun carne in gura, apoi am mai mancat din cand in cand, cand simteam pofta. Uneori eram constienta ca bag in mine bucati dintr-un suflet viu ca si mine, calupuri de teroare a animalului omorat, impreuna cu substante care nu imi fac bine cu siguranta, insa efectiv nu puteam sa rezist mirosului super apetisant. De fiecare data gustul s-a dovedit dezamagitor, amintirile mele furnizandu-mi in mod fals informatii gustative…

Apoi, de la o vreme, am inceput sa privesc altfel in jur. La oamenii de pe strada, din metrou. La mine. Si am inceput sa ma intreb ce caut eu acolo. Daca asta este ceea ce imi doresc. O slujba pentru care sa imi trimit copilul im bratele unor straini, sa il las plangand isteric in fiecare dimineata si agatat de piciorul meu, pentru ca sa il iau seara franta de oboseala, stresata si nervoasa si sa nu fiu in stare sa ii acord atentia cuvenita in cele doua ore cat eram impreuna.

Am inceput sa am vedenii. Ma vedeam desculta in iarba, printre copaci, stand in soare si privind la cerul senin. Au inceput sa ma cheme dealurile, padurea, iarba. A fost o chemare atat de puternica incat am demisionat. Apoi am inceput sa privesc in jurul meu, in casa, la casnicia mea. Si am divortat, dupa un an de incercari de remediere si de terapie de cuplu care m-a ajutat sa imi dau seama mai bine ce se intampla cu mine, ca nu sunt fericita si ce imi doresc de fapt cu adevarat.

Din 2015 locuiesc intr-un sat depopulat din Apuseni, intr-o casa veche de 115 ani. Aici ar fi trebuit sa fie un lac de steril de la exploatarea aurului, insa nu toti localnicii au fost dispusi sa isi omoare amintirile. Ma plimb desculta prin iarba si inca si acum, uneori, dupa cativa ani petrecuti aici si ierni lungi si geroase, cu wc in curte si o baie modesta cu incalzire cu lemne, ma simt ca un convalescent dupa o boala grea. Invat sa respir. Invat sa (ma) iubesc si sa ma accept asa cum sunt.

Aici am redescoperit magia faptului de a nu trebui sa platesti apa pe care o bei, precum si usurarea de a putea topai si striga prin casa fara teama de a deranja vecinii.

Viata nu este intotdeauna numai cu zambete si reusite. Nu e mereu usor si frumos. Am avut tendinte depresive. Am inceput sa ma cercetez si sa ma cunosc, sa exersez in mod constient renuntarea la nemultumire si sa ma concentrez pe ceea ce merge, pe ceea ce este frumos si bun in viata mea. Cand iti dai voie sa simti si sa primesti iubire, totul se schimba.

Acum invat. Invat sa ma privesc cu sinceritate, adanc in interior, in toate emotiile ascunse si refulate ani sau zeci de ani. Incep sa invat sa ma exprim, sa imi exprim adevarul fara sa ma tem ca as supara pe cineva. Incep sa invat sa spun nu. Invat sa nu mai fiu o victima, sau un salvator. Si astfel, sa nu mai fiu nici agresor, in momentele de presiune acumulata.

Invat sa privesc in jurul meu si sa vad cat de frumoasa este natura si cat de frumoasa poate fi viata, de fapt.