Privind către sine

Teama de a spune NU

This post is also available in: enEngleză

Astazi mi-a fost si mai clar cat de rusine sau teama imi este (inca!) sa spun NU. Pentru ca am fost dresata educata de mica – in moduri mai mult sau mai putin subtile – sa respect autoritatile, de orice fel ar fi ele, si sa ma tem de repercusiuni. Sa accept autoritatea care imi spune ce sa fac, fara sa ii contest dreptul de a se afla in acea pozitie. Sa imi pierd reflexul de a ma intreba daca e corect sau moral sau omeneste sau logic ce mi se cere, si sa ma execut fara intarzaiere.

Astfel, am ajuns intr-o pozitie in care intelectul imi sugereaza ca am control deplin asupra actiunilor si alegerilor mele. Insa, cand privesc mai indeaproape, observ ca in spatele draperiei acestea confortabile se ascund multa anxietate, frica si obedienta. Este adanc gravat in noi reflexul de a ne plia la cererile „autoritare”, fie ca vin de la organisme cu drept legal sau de la entitati cu care ne-am obisnuit sa aiba control asupra noastra – fie ca sunt sau nu indreptatite.

Este ata de tare gravat in noi sentimentul de a fi supus, incat nici nu il mai observam. Acceptam atat de multe lucruri la care de fapt sufletul nostru spune un NU raspicat, si ne ascundem dupa argumente pretins logice. Sau mai rau, ignoram atat de tare impulsul sufletului nostru incat nici nu mai suntem constienti cu adevarat de ceea ce se petrece in noi. Facem, spunem lucruri pe care nu ni le dorim cu adevarat, sau nu le simtim cu adevarat, doar pentru ca ne este rusine… sau de teama ca cineva sa nu se supere pe noi. Rusinea, o faţă diferita a fricii. Si asa se creeaza inca o schisma in noi, inca un dezechilibru care ne ingreuneaza viata.

Din pozitia aceasta cadem in  extreme. In loc sa am un raspuns natural, in concordanta cu adevarul fiintei mele, la cererile de orice fel ce vin dinspre exterior, alunec fie in respingere totala si fuga de lume, fie in supusenie si acceptare a tot ce mi se cere… pentru ca mi-am pierdut busola care imi indica directia interioara.

Si suntem furati de peisaj foarte des, si foarte repede! Chiar cei care pretind ca au atins un anumit nivel de dezvoltare personala si de evolutie a sinelui cad in aceleasi tipare repetitive. Esential este nu sa nu mai cazi in tiparele repetitive, ci sa le observi si sa iesi din ele din ce in ce mai usor. Sa fii prezent, cu alte cuvinte.

Despre a fi prezent s-au vorbit foarte multe, se gasesc numeroase metode si este un subiect din ce in ce mai uzat pe internet, insa nimeni nu iti poate oferi cu adevarat nimic. Singura persoana care te poate ajuta cu adevarat si singura metoda care functioneaza se afla in tine. Iar atunci cand se face liniste, poti face diferenta intre vocile contrastante din cap… si poti alege constient cu adevarat.

Am citit mai demult o fraza care a ramas cu mine de atunci. Spunea cam asa: Frica este imaginarea a ceva rau care s-ar putea intampla (in viitor). Asadar, frica nu exista cu adevarat. Are putere doar in imaginatia noastra.

Spune-ți părerea

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.